Ion Ceban, mesaj de Hramul Chișinăului: „Eu sunt Chișinău. Și tu ești Chișinău!”

0
6

CHIȘINĂU, 14 octombrie — Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a transmis un mesaj de felicitare locuitorilor capitalei cu ocazia Hramului orașului, care marchează în acest an 590 de ani de la prima atestare documentară. În mesajul său, edilul a mulțumit chișinăuienilor pentru contribuția lor la viața orașului și a subliniat că oamenii sunt cei care îi dau valoare și îi construiesc viitorul.

„Dragi chișinăuieni, de aproape 7 ani suntem împreună. La bine și la rău, la sărbători și în crize, la bucurie și la necaz, dar în fiecare zi”, a menționat Ion Ceban.

Primarul a afirmat că, de-a lungul acestor ani, locuitorii capitalei au ajuns să se cunoască mai bine și sunt uniți de dorința de a transforma Chișinăul într-un oraș mai frumos, mai bun și mai modern, în care copiii și părinții să aibă condiții mai bune de trai.

„Pentru că un oraș trăiește prin oamenii lui”, a subliniat edilul.

În mesajul său, Ion Ceban a mulțumit tuturor celor care contribuie la dezvoltarea capitalei și a exprimat dorința ca Chișinăul să rămână un loc în care oamenii să își dorească să trăiască, să își crească copiii și să își construiască planurile de viitor.

„Chișinău este orașul oamenilor. Oameni calzi. Oameni care muncesc. Oameni care creează. Oameni care au rămas. Oameni care au plecat și se întorc. Oameni care îl numesc, simplu, acasă”, a transmis primarul.

La finalul mesajului, Ion Ceban i-a îndemnat pe locuitori să contribuie împreună la viitorul capitalei.

„Eu sunt Chișinău. Și tu ești Chișinău! Haideți să construim împreună viitorul orașului. La mulți ani, Chișinău!”, a conchis Ion Ceban.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.